Cât vă ia Google din AdSense

No Comments

Am auzit foarte multe speculații privind sumele pe care le oprește Google de la publisherii AdSense. Mulți români bănuiesc că cei mai mulți bani raman la Google și lor le oferă doar o mică parte.

Iată de ce m-am bucurat când Google a ieșit și a clarificat situația, spunând că 68% din veniturile publicitare le sunt oferite publisherilor, restul ramânând la Google. La alte produse AdSense, cifrele sunt diferite, dar cei mai mulți români folosesc AdSense for content publishers.

68% este o rată bună, sunt agenții locale de la care publisherii se aleg cu mai puțin și în plus li se cer și alte lucruri, precum exclusivitate sau număr minim de afișări.

Google a mai anunțat și că rata a rămas neschimbată din 2003.

Google Reader Play

1 Comment

Cred că dacă Google Reader ar fi avut de mai de mult funcțiile sociale pe care le are astăzi, alte platforme precum Twitter, TumblR, FriendFeed sau chiar Facebook nu ar mai fi avut șanse să se ridice (OK, Facebook are și alte utilizări).

Poate sunt eu de modă veche, dar prefer schimbul informațiilor, iar pentru conținut de aprofundat găsesc Google Reader cel mai potrivit dintre serviciile astea social media la modă. Nu știu cui îi plac cei care dau câte 100 de link-uri pe Twitter, dar eu aș prefera să am astea în Reader iar pe Twitter să scrie fiecare ce face și alte observații de moment.

Dar Google Reader reușeste să fie și cool cu noua opțiune google.com/reader/play/. Cine mai are nevoie de TumbR, Posterous și alte instrumente care s-au remarcat tocmai datorită modului în care împărtășești și vizualizezi informațiile cu prietenii? Poți vizualiza tot acolo material de pe FlickR, Youtube, Vimeo și probabil că și altele.

Așa cum am mai spus, puțini sunt cei care creează, mult mai mulți au rămas doar cu partea de dat share iar Google se adaptează. Deși mult mai bătrân, Google Reader reușește să fie mai relevant decât rudele mai tinere Wave și Buzz.

Cu cine se luptă Google?

No Comments

Facebook, Amazon și Kayak au completat lista competitorilor principali ai Google, listă pe care înainte se aflau doar Microsoft și Yahoo. Dar pe lângă numele de pe lista oficială există mult mai multe firme cu care Google se bate pe cota de piață și cu fiecare nouă lansare de la Big G se lungește și lista potențialilor concurenți.

Probabil că anul acesta se va discuta cel mai mult despre competiția dintre Google și Apple, dar eu nu sunt de acord că aceasta ar fi principala luptă. Apple întotdeauna s-a poziționat pe lângă o câte o companie de succes, încercând să pară alternativa mai bună. Echipa lui Steve Jobs asta a știut mereu să facă și asta face și acum cu Google, mai ales că de la Microsoft au luat mai tot ce se putea lua.

Dar ținta Google este mult mai sus. După ce a reușit să facă aplicațiile cu cei mai mulți utilizatori, acum vrea să obțină aceeași performanță și la nivel enterprise. Aici companii precum Microsoft, IBM sau HP stau bine. Ca să ia ceva de la ele nu-i suficient să ofere email mai bun, soluție office mai ieftină și hărți personalizate. Clienții vor spune de exemplu că Microsoft le oferă multe altele, cum ar fi SharePoint. Și aici Google răspunde că au și pentru asta o alternativă, Google Buzz.

Acesta este motivul principal pentru care Google lansează mereu noi produse. Lupta cu Microsoft este cea care îi interesează. Facebook, Twitter sau un gadget de la Apple sunt în realitate ținte mici, prea mici pentru planurile Google, chiar dacă un război între cei care lansează produse cool va fi mereu mai interesant pentru blogosferă și presă.

Google lansează GDrive

2 Comments

Zvonul care a circulat în ultimii ani a fost confirmat puțin mai devreme pe blogul Google Docs. Așadar, GDrive va însemna 1GB spațiu gratuit de stocare pentru fiecare utilizator de Google Docs, dar să nu uităm că serviciul office de la Google are și posibilitatea partajării folderelor (deci de la fiecare câte 1GB la comun).

GDrive va stoca orice tip de fișier și sunt disponibile funcțiile importante din Google Docs (de exemplu căutarea între fișiere). Un fișier poate avea însă maxim 250mb.

Cine are nevoie de mai mult spațiu îl poate achiziționa fiecare GB suplimentar în schimbul a $0.25/an. În Google Apps Premier Edition (soluția enterprise) prețul e de 14 ori mai mare!

Încă una

2 Comments

În sfârșit am ajuns la bancă cu cererea de activare a plăților online pentranalytics_qualificationu card, ca să pot să plătesc taxa și să dau și testul ăsta.

Așadar, acum am calificarile de la Google pentru AdWords și pentru Analytics, adică pot să dau sfaturi în legătură cu cele două.

Urmează să fac și alte anunțuri legate de web analytics în curând, așa că dacă te interesează subiectul stai pe aproape de blogul meu sau twitter-ul meu ;)

Older Entries