Mâna lui Dumnezeu

1 Comment

Urmează Campionatul Mondial la fotbal și o mulțime de reclame cu fotbal, iubire între națiuni, fotbaliști vedete etc.

Și totuși, nu toate reclamele sunt la fel. Iată una care merită atenția. Iubitorii de fotbal își amintesc cu siguranță episodul „mâna lui Dumnezeu” din cariera lui Maradona.

Manipulare în 2010

No Comments

Priviți acest filmuleț:

Scene asemănătoare se întâmplă mereu la meciuri între spectatori și… aceiași jandarmi. Exact aceeași întâmplare este relatată cu totul diferit de reporterași dacă se întâmplă în apropierea unui teren de sport. Cuvinte ca huligani sau golani nu trebuie să lipsească din asocierile cu suporterii. Se adaugă și comunicatul jandarmeriei și știrea de tabloid e gata să apară în GSP, ProTV, Realitatea și restul presei de bine. Instituțiile media găsesc încă un motiv pentru ediții speciale, dar la care, surpriză!, uită de fiecare dată să invite reprezentanții suporterilor.

Jandarmeria și presa sunt două dintre instituțiile care ar trebui să apare democrația, dar ghidate de prostie și interese dubioase acțiunile lor au efect contrar celui declarat. Stați liniștiți, băieți! Deontologii din presă vor închide ochii și la următoarele abuzuri ale retarzilor în uniformă.

Suporterii fac parte dintr-o categorie mică de români care iau atitudine. De aceea deranjează, de aceea trebuie denigrați cu fiecare ocazie.

Google Reader Play

1 Comment

Cred că dacă Google Reader ar fi avut de mai de mult funcțiile sociale pe care le are astăzi, alte platforme precum Twitter, TumblR, FriendFeed sau chiar Facebook nu ar mai fi avut șanse să se ridice (OK, Facebook are și alte utilizări).

Poate sunt eu de modă veche, dar prefer schimbul informațiilor, iar pentru conținut de aprofundat găsesc Google Reader cel mai potrivit dintre serviciile astea social media la modă. Nu știu cui îi plac cei care dau câte 100 de link-uri pe Twitter, dar eu aș prefera să am astea în Reader iar pe Twitter să scrie fiecare ce face și alte observații de moment.

Dar Google Reader reușeste să fie și cool cu noua opțiune google.com/reader/play/. Cine mai are nevoie de TumbR, Posterous și alte instrumente care s-au remarcat tocmai datorită modului în care împărtășești și vizualizezi informațiile cu prietenii? Poți vizualiza tot acolo material de pe FlickR, Youtube, Vimeo și probabil că și altele.

Așa cum am mai spus, puțini sunt cei care creează, mult mai mulți au rămas doar cu partea de dat share iar Google se adaptează. Deși mult mai bătrân, Google Reader reușește să fie mai relevant decât rudele mai tinere Wave și Buzz.

HTC Legend, HTC Desire și HTC Mini

2 Comments

De-a lungul timpului am fost un fan al telefoanelor Sony Erricson. Și acum utilizez cu plăcere un P1i, însă ce a făcut HTC în ultimul timp mă face să mă gândesc tot mai serios la schimbarea brandului.

Legenda…

HTC a reușit să producă cel mai bun telefon al anului 2009, HTC Hero. Cu câteva ore în urmă a anunțat și urmașul lui Hero. Este vorba de HTC Legend. Neoficial i se spune și Hero 2 pentru HTC_Legendcă arată aproape la fel.

Carcasa este realizată aproape în întregime dintr-o singură bucată de aluminiu (la fel ca la computerele Mac Book), iar ecranul LCD a fost înlocuit cu mai evoluatul AMOLED. Tot la nivel de hardware, procesorul este acum de 600Mhz, ceva mai mult decât cei 528 ai Hero-ului. A dispărut în schimb butonul stil joystick (trackball), care este încoluit acum de unul optic. Probabil că cel nou este mai eficient, dar se pierde senzația tactilă cu care se obișniseră utilizatorii mai vechi.

La nivel de software sunt noutățile care mă încântă și mai mult. Sistemul de operare este Android 2.1 de la Google (Hero a avut Android 1.6). Unul dintre marile avantaje ale sistemului Android este că Google le permite producătorilor să folosească propria interfață, mulți clienți fiind fideli unui brand tocmai pentru că sunt obișnuiți cu UI-ul. Interfața noului Legend este o versiune nouă de la HTC Sense. Aceasta vine cu aplicația HTC Friend Stream pentru socializare online.

…și dorința

HTC Legend nu este singura noutate anunțată de HTC la Mobile World Congress din Barcelona. HTC Desire este un telefon asemănător dar cu display mai mare (3,7 inchi față de 3,2 la Hero și Legend), procesor de 1Ghz și rulează Adobe Flash 10.1, tot pe Android 2.1 și ultima versiune de HTC Sense. HTC Desire, cunoscut și drept HTC Bravo, este considerat un Nexus One pentru publicul larg, având în general aceleași specificații ca telefonul pe care se află și brandul Google, dar realizat cu costuri mai mici pentru a fi mai accesibil.

Pentru fanii Windows Mobile a fost lansat și urmașul lui HTC HD2. Acesta se numește HTC HD Mini. Cum sistemul de operare de la Microsoft și-a anunțat ieri versiunea 7 și aceasta poate fi o alternativă foarte interesantă.

Noile telefoane HTC sunt așteptate să ajungă oficial în România începând cu lunia aprilie a lui 2010.

Cu cine se luptă Google?

No Comments

Facebook, Amazon și Kayak au completat lista competitorilor principali ai Google, listă pe care înainte se aflau doar Microsoft și Yahoo. Dar pe lângă numele de pe lista oficială există mult mai multe firme cu care Google se bate pe cota de piață și cu fiecare nouă lansare de la Big G se lungește și lista potențialilor concurenți.

Probabil că anul acesta se va discuta cel mai mult despre competiția dintre Google și Apple, dar eu nu sunt de acord că aceasta ar fi principala luptă. Apple întotdeauna s-a poziționat pe lângă o câte o companie de succes, încercând să pară alternativa mai bună. Echipa lui Steve Jobs asta a știut mereu să facă și asta face și acum cu Google, mai ales că de la Microsoft au luat mai tot ce se putea lua.

Dar ținta Google este mult mai sus. După ce a reușit să facă aplicațiile cu cei mai mulți utilizatori, acum vrea să obțină aceeași performanță și la nivel enterprise. Aici companii precum Microsoft, IBM sau HP stau bine. Ca să ia ceva de la ele nu-i suficient să ofere email mai bun, soluție office mai ieftină și hărți personalizate. Clienții vor spune de exemplu că Microsoft le oferă multe altele, cum ar fi SharePoint. Și aici Google răspunde că au și pentru asta o alternativă, Google Buzz.

Acesta este motivul principal pentru care Google lansează mereu noi produse. Lupta cu Microsoft este cea care îi interesează. Facebook, Twitter sau un gadget de la Apple sunt în realitate ținte mici, prea mici pentru planurile Google, chiar dacă un război între cei care lansează produse cool va fi mereu mai interesant pentru blogosferă și presă.

Older Entries Newer Entries