HTC Legend, HTC Desire și HTC Mini

2 Comments

De-a lungul timpului am fost un fan al telefoanelor Sony Erricson. Și acum utilizez cu plăcere un P1i, însă ce a făcut HTC în ultimul timp mă face să mă gândesc tot mai serios la schimbarea brandului.

Legenda…

HTC a reușit să producă cel mai bun telefon al anului 2009, HTC Hero. Cu câteva ore în urmă a anunțat și urmașul lui Hero. Este vorba de HTC Legend. Neoficial i se spune și Hero 2 pentru HTC_Legendcă arată aproape la fel.

Carcasa este realizată aproape în întregime dintr-o singură bucată de aluminiu (la fel ca la computerele Mac Book), iar ecranul LCD a fost înlocuit cu mai evoluatul AMOLED. Tot la nivel de hardware, procesorul este acum de 600Mhz, ceva mai mult decât cei 528 ai Hero-ului. A dispărut în schimb butonul stil joystick (trackball), care este încoluit acum de unul optic. Probabil că cel nou este mai eficient, dar se pierde senzația tactilă cu care se obișniseră utilizatorii mai vechi.

La nivel de software sunt noutățile care mă încântă și mai mult. Sistemul de operare este Android 2.1 de la Google (Hero a avut Android 1.6). Unul dintre marile avantaje ale sistemului Android este că Google le permite producătorilor să folosească propria interfață, mulți clienți fiind fideli unui brand tocmai pentru că sunt obișnuiți cu UI-ul. Interfața noului Legend este o versiune nouă de la HTC Sense. Aceasta vine cu aplicația HTC Friend Stream pentru socializare online.

…și dorința

HTC Legend nu este singura noutate anunțată de HTC la Mobile World Congress din Barcelona. HTC Desire este un telefon asemănător dar cu display mai mare (3,7 inchi față de 3,2 la Hero și Legend), procesor de 1Ghz și rulează Adobe Flash 10.1, tot pe Android 2.1 și ultima versiune de HTC Sense. HTC Desire, cunoscut și drept HTC Bravo, este considerat un Nexus One pentru publicul larg, având în general aceleași specificații ca telefonul pe care se află și brandul Google, dar realizat cu costuri mai mici pentru a fi mai accesibil.

Pentru fanii Windows Mobile a fost lansat și urmașul lui HTC HD2. Acesta se numește HTC HD Mini. Cum sistemul de operare de la Microsoft și-a anunțat ieri versiunea 7 și aceasta poate fi o alternativă foarte interesantă.

Noile telefoane HTC sunt așteptate să ajungă oficial în România începând cu lunia aprilie a lui 2010.

2 Comments (+add yours?)

  1. Maria Magdalena
    Jun 09, 2010 @ 11:27:04

    Sunt geniale HTC Hero, performante, au si un design frumos. Astept cu nerabdare sa apara noua varianta HTC in Romania pentru a-mi cumpara acest model.

  2. Gabi
    Jun 09, 2010 @ 11:29:47

    Au aparut deja aceste telefoane. Le poti gasi chiar si la Vodafone.

Leave a Reply